Ai răcit sau ești gripat?

Ce trebuie să știți despre strănut, rinoree și congestie nazală?

De multe ori strănutul, rinoreea și congestia nazală sunt simptome care ne duc cu gândul prima dată la răceală sau gripă. Totuși și alergiile se pot manifesta prin strănut și rinoree. Tocmai pentru a putea determina cauza reală și tratamentul corespunzător, am pregătit o serie de informații care vă vor ajuta să înțelegeți rolul acestor manifestări și care sunt posibilele cauze.

Ce este și când apare strănutul?

Strănutul este modalitatea prin care corpul uman înlătură iritanții din nas sau din gât. Deși deranjant, strănutul nu este un semn de boală gravă. Un strănut este o expulsie involuntară a aerului din plămâni, prin nas și gură. De cele mai multe ori se declanșează brusc, fără avertizare.1

Unul dintre rolurile importante ale nasului este filtrarea aerului pe care îl respirați, funcționând ca o barieră de protecție împotriva factorilor externi: virusuri, bacterii, poluare, alergeni, fum, etc. Toate particulele externe sunt adunate în mucus și apoi eliminate prin strănut.1

Strănutul poate avea o serie de cauze1 cum ar fi:

  • Alergeni;
  • Virusuri (care transmit răceala sau gripa);
  • Substanțe iritante (praful, polenul, substanțe chimice);
  • Anumite mirosuri iritante (condimente, parfum, mâncare iute);

Totodată strănutul reprezintă una dintre cele mai comune metode de răspândire a virusurilor, de aceea se recomandă să folosiți întotdeauna servețele sau batiste când strănutați.

Ce este și când apare rinoreea?

Rinoreea reprezintă orice scurgere lichidă din nas. Această surgere este de fapt mucus în exces care se elimină. Secreția nazală poate avea consistență și structură diferite, culori sau manifestări variate (intensă, intermitentă, constantă, etc). În funcție de poziția față de sinusuri, rinoreea poate fi anterioară (scurgere pe nări) sau posterioară (secreție în spatele foselor nazale, în gât). 2

Secreția nazală poate fi declanșată de orice factor care duce la iritarea sau inflamarea țesuturilor din interiorul cavității nazale. Infecțiile respiratorii (precum gripa și răceala comună), alergenii sau substanțele iritante pot cauza rinoreea. Unele persoane pot avea rinoree cronică, fără niciun motiv aparent, și această condiție poartă denumirea de rinită non-alergică sau rinită vasomotorie. Mai rar, secreția nazală poate fi determinată de polipi, un corp străin sau migrene.3

Iată câteva dintre cele mai comune cauze ale rinitei4:

  • Infecții respiratorii (răceala comună sau gripă);
  • Sinuzită acută (infecții nazale și ale sinusurilor);
  • Alergii;
  • Sinuzită cronică;
  • Deviație de sept;
  • Polipi;
  • Rinită non-alergică;
  • Astm.

Ce este și când apare congestia nazală?

Congestia nazală (nas înfundat) este deseori un simptom al unei alte probleme de sănătate, cum ar fi o infecție a sinusurilor, o răceală sau o gripă, sau alergii. În timpul congestiei nazale mucoasa nazală se inflamează, nasul se înfundă și apare dificultatea de a respira pe nas.5

Principalele simptome ale congestiei nazale sunt5:

  • Nas înfundat sau nas cu secreții;
  • Durere în zona sinusurilor și senzația de cap greu;
  • Formare de mucus;

Principalele cauze3 ale congestiei nazale:

  • Infecții respiratorii, precum răceala și gripa;
  • Alergiile;
  • Infecții ale sinusurilor sau sinuzita cronică;
  • Expunere la substanțe chimice și iritante;
  • Formațiuni cum ar fi polipii;
  • Deviație de sept;

În cazuri de răceală și gripă, senzația de nas înfundat începe să se amelioreze și dispare pe măsură ce infecția virală este tratată corespunzător.

Alergie versus răceală și gripă

Atunci când strănutați, vă curge nasul sau aveți nasul înfundat, simptome valabile atât pentru infecții respiratorii (răceala sau gripă), cât și pentru alergii, este firesc să vă întrebați cu ce vă confruntați de fapt.

Răceala și gripa sunt infecții respiratorii cauzate de virusuri, în timp ce alergia reprezintă răspunsul organismului nostru la diverși factori din mediul înconjurător. În mod normal, sistemul imunitar ne protejează de factori invadatori externi, cum ar fi bacteriile. Dacă o persoană suferă de alergii, atunci sistemul ei imunitar va identifica și alte organisme externe ca fiind periculoase, iar strănutul, rinoreea și congestia nazală sunt metode prin care corpul încearcă să le elimine.

Înainte de a începe un tratament trebuie să știți de ce fel de medicație aveți nevoie. Dacă nu sunteți siguri care este problema, este important să observați care sunt celelalte simptome asociate, pentru a vă da seama dacă este o problemă alergică sau este vorba despre răceală sau gripă.

În caz de răceală și gripă, alte simptome ar putea fi: dureri musculare, febră, durere în gât, tuse, stare de oboseală, evoluție continuă pe o perioadă de timp6.

În caz de alergii, simptomele asociate sunt: ochi iritați (care se umflă, se înroșesc sau lăcrimează), mâncărimi ale nasului. De asemenea, alergiile sunt caracterizate de sezonalitate, pentru că apar în anumite perioade ale anului (datorită polenizării) sau în anumite situații (la contact cu un animal, cu o substanță sau după ce mâncați anumite alimente)6, dar și de o durată redusă, doar cât sunteți expuși la factorii alergeni.

Tratamentul diferă în funcție de motivul care a determinat apariția simptomelor.

În caz de răceală și gripă, puteți lua chiar de la debutul bolii Parasinus sau Parasinus Penta, care acționează împotriva congestiei nazale prin pseudoefedrină, respectiv clorhidrat de fenilefrină, substanţe active cu un rol decongestionant care ajută la îmbunătățirea respirației prin desfundarea nasului.

În caz de alergie, pentru a beneficia de tratamentul potrivit trebuie să consultați un medic alergolog care poate pune diagnosticul corect în urma unor teste specifice (teste cutanate, teste de sânge), însă în primă fază evitați contactul cu factori care vă produc această reacție alergică, dacă reușiți să îi identificați.

 

Acest articol are rol informativ și nu are scopul de a înlocui recomandările medicale. Informațiile prezentate nu sunt concepute în scopul diagnosticării sau al prescrierii unui tratament. Aceste medicamente conțin paracetamol și se pot elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectelor sau a informațiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului.