Ai răcit sau ești gripat? Parasinus ți-e aliat!

Ce trebuie să știți despre răceală și gripă: simptome, riscuri, tratament și prevenție

Răceala și gripa sunt infecții cu care ne putem confrunta în orice perioadă a anului, dar mulți consideră lunile de iarnă ca fiind sezonul de vârf. Este adevărat că virusurile se transmit mai ușor atunci când temperatura și umiditatea scad (din septembrie până în aprilie), de aici și numărul crescut de îmbolnăviri în această perioadă.

Principalele simptome de gripă și răceală sunt destul de asemănătoare, așa că nu este de mirare că le puteţi confunda cu ușurință și nu sunteți siguri dacă treceți printr-o simplă viroză sau vă confruntaţi cu o formă de infecție virală mai îngrijorătoare.

Tocmai de aceea am pregătit mai jos o serie de informații care să vă ajute să înțelegeți mai bine diferențele între răceală și gripă, să aflați care sunt simptomele, posibilele tratamente , dar și cum să preveniți îmbolnăvirea voastră și a celor dragi.

Ce cunoaștem despre răceală și gripă?

În primul rând trebuie să știți că amândouă sunt infecții respiratorii cauzate de virusuri.

Răceala comună poate fi provocată de aproximativ 200 de virusuri (inclusiv rinovirusul, virusul paragripal, adenovirusurile, etc), conform specialiștilor din cadrul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite (CDC)1. Un adult poate răci cam de 2-3 ori pe an, în timp ce la copii boala e mult mai frecventă, aceștia ajungând să răcească chiar și de 8-10 ori pe an. De fiecare dată boala poate fi cauzată de un virus diferit sau de o mutație a unui virus. Cât despre frecvența îmbolnăvirii la cei mici pe perioada școlii, acest lucru nu este de mirare, pentru că virusul apare în colectivități mari, unde se poate răspândi cu uşurinţă.

Pe de altă parte, la gripă, lucrurile sunt mai simple: ea este cauzată de unul dintre cele trei tipuri de virusuri gripale: virusul A, virusul B și virusul C. Virusurile gripale A și B sunt cele care determină apariția epidemiilor în fiecare an, iar despre virusul C știm că este responsabil doar pentru o formă ușoară a bolii.2

Simptomele răcelii

Răceala este o infecție respiratorie virală, însă nu are o formă la fel de agresivă ca gripa. Se instalează treptat și simptomele încep sa apară gradual în primele 2-3 zile.

Răceala se manifestă cel mai adesea prin3:

  • Secreții nazale
  • Durere în gât
  • Strănut
  • Tuse
  • Durere de cap (cefalee)
  • Dureri corporale

Simptomele gripei

Gripa este o infecție virală mult mai puternică care debutează în forță, iar simptomele cresc în intensitate față de răceală4:

  • Febră mare, peste 38o C, de obicei cu o apariție bruscă
  • Frisoane
  • Dureri de cap
  • Dureri musculare
  • Stare de oboseală și sfârșeală
  • Lipsa poftei de mâncare
  • Tuse uscată

O gripă serioasă vă poate ține la pat chiar și câteva săptămâni, până la o revenire completă. Este important să consultați medicul pentru un diagnostic corect și un tratament potrivit. Dacă tratamentul corespunzător este luat din timp, evitați riscul de a dezvolta alte complicații5.

Cum se transmit răceala și gripa?

Ambele afecțiuni se transmit similar: pe calea aerului (tuse sau strănut) și prin contact direct cu suprafețe contaminate. Persoanele gripate sunt foarte contagioase în primele 3-4 zile de la debutul bolii. Sunt însă și nenumărate situații în care adulți cu un sistem imunitar puternic se infectează și transmit mai departe virusul, chiar înainte de apariția propriilor simptome. 6

Recomandări pentru ameliorarea simptomelor de răceală și gripă

Este foarte important să consumați cât mai multe lichide ca să mențineți un nivel de hidratare optim pe parcursul episoadelor de răceală sau gripă (apă, ceaiuri, supe), fără cafea, sucuri acidulate sau alcool. Acestea din urmă pot duce la deshidratare.

Încercați să vă păstrați energia în înfruntarea cu boala, așa că odihniți-vă cât mai mult, fără efort fizic sau stres la locul de muncă.

Chiar dacă este important să stați la căldură, asigurați-vă că aerisiți locuința și că aerul este mereu proaspăt și curat. Dacă aerul este uscat puteţi folosi un umidificator de cameră. Evitați fumatul sau statul în fumul de țigară.

Puteți folosi Parasinus pentru ameliorarea simptomelor de răceală și gripă localizate la nivelul capului (durere de cap, nas înfundat și febră) pentru că acționează prin cele 3 substanțe active: paracetamol, pseudoefedrina și clorfenamina.

ParaSinus Penta ajută la ameliorarea simptomelor generalizate precum dureri de cap și musculare, febră și nas înfundat prin substanțele pe care le conține: paracetamol, cafeină, clorhidrat de fenilefrină, terpinhidrat și vitamina C.

Este foarte important ca un medic să vă prescrie tratamentul, în funcţie de nevoile specifice individuale, atunci când vă confruntaţi cu gripa sau răceala. Anumite medicamente nu se recomandă copiilor sub o anumită vârstă, persoanelor care suferă de diverse afecțiuni medicale (hipertensiune sau alte probleme cardiologice, diabet etc.) sau femeilor însărcinate. Tocmai de aceea, cel mai indicat este să verificați cu medicul de familie aceste situații.

Sunt numeroase cazuri în care persoanele bolnave se gândesc la un tratament cu antibiotic pentru a combate infecția virală. Dar antibioticul nu are efect împotriva răcelii care este cauzată de un virus și nu de o bacterie. Mai mult decât atât, antibioticul va fi prescris doar de către medic în cazul apariției unor complicații.

Există anumite situații7 în care se recomandă consultarea medicului pentru tratament și pentru prevenirea complicațiilor pe care le poate produce gripa:

  • copii sub 12 luni
  • persoane cu vârsta peste 65 de ani
  • femei însărcinate
  • persoane cu afecțiuni cronice (astm, boli de inimă, de rinichi, diabet sau condiții neurologice)
  • persoane cu sistem imunitar scăzut (care fac chimioterapie, persoane infectate cu virusul HIV)
  • persoane care prezintă simptome precum dureri în piept, dificultăți de respirație, tuse cu sânge
  • simptomele de gripă se agravează sau nu se ameliorează într-o săptămână

În cazul copiilor foarte mici (sub 6 luni), se recomandă să țineți în permanență legătura cu medicul pediatru și să îi urmați indicațiile.

Cum să preveniți răceala și gripa?

Se spune că din cauza temperaturii scăzute răcim mai des iarna. Totuși frigul nu este cauza răcelii sau a gripei, ci faptul că în timpul lunilor reci stăm mai mult la interior, petrecem timp în colectivități și astfel crește foarte mult riscul de contagiune. De aceea, cazurile de răceală și gripă cresc, de exemplu, odată cu începerea anului școlar și reunirea grupurilor de copii.

Ce puteți face totuși să preveniți îmbolnăvirea voastră, dar și a celorlalți din jur:

  • Nu ieșiți în colectivitate dacă aveți vreun semn de răceală sau gripă
  • Evitați contactul cu alte persoane care par să aibă simptome de răceală sau gripă
  • Păstrați igiena personală prin spălarea şi dezinfectarea frecventă a mâinilor
  • Nu vă atingeți ochii, nasul sau gura cu mâna fără a vă spăla în prealabil
  • Folosiți șervețele atunci când tușiți sau strănutați
  • Folosiți tacâmuri și pahare de unică folosinţă sau personale
  • Consumați alimente cu un conținut bogat în vitamina C (fructe, legume) pentru stimularea sistemului imunitar

Sperăm că ați găsit informații relevante, care vă vor ajuta să vă protejați mai bine și pe voi, dar și pe cei dragi.

 

Acest articol are rol informativ și nu are scopul de a înlocui recomandările medicale. Informațiile prezentate nu sunt concepute în scopul diagnosticării sau al prescrierii unui tratament. Aceste medicamente conțin paracetamol și se pot elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectelor sau a informațiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului.